De Crăciun

posibilă poveste

 

Se priviră în tăcere, în lumina slabă a lumânării.

Nu se auzea nimic de-afară, deşi îl aşteptau de mult timp… Începuse să plouă mărunt, ca toamna, nu era nici frig, nici zăpadă, iar stelele se ascunseseră sub norii groşi ca o plapumă. Parcă plecaseră şi ele la culcare.

Mama rupse tăcerea:

„Parcă anul acesta întârzie mai mult ca de obicei, nu? Pe unde o fi?…”

De sub pătura grea de lână se auzi o voce mică, de copil adormit:

„Mie mi-e somn!… Nu a venit încă?”

Tatăl privi îngândurat afară, pe geamul mic şi murdar, cu toate că nu putea vedea nimic. Era întuneric beznă şi ploaia cădea fără încetare. Ar fi vrut să îl încurajeze pe micuţ, dar nu găsea ce să-i spună. Trecuseră mai multe ceasuri de când aşteptau, iar încet-încet acelaşi gând părea că se naşte în mintea fiecăruia:

„Probabil că nu mai vine…”

Copilul se întoarse cu faţa la perete. Nu zise nimic, dar suspinele înăbuşite nu lăsau nici o îndoială. Fusese atât de sigur că va veni, încât toată seara, înfrigurat, îşi repetase în gând ce îi va spune atunci când va intra pe uşă. Iar acum, după atâta aşteptare, îl cuprinse întristarea… Ar fi vrut aşa de mult să îl cunoască, pentru că toată lumea vorbea despre el, cât de minunat este, cât de binevoitor! Iar cine îl vede o dată, cine stă de vorbă cu el, cine îl aude, nu îl mai uită toată viaţa!

Mama continuă:

„Numai când eram eu copil, într-un an când era război, nu a venit!…”

Tatăl o privi contrariat, dar din pricina întunericului nu reuşi să îi prindă privirea. Zise:

„Ei şi tu acuma, sigur că va ajunge! Poate a rămas mai mult pe la alte case, încă nu e prea târziu! Ce război?!…”

Nemulţumit, se ridică şi se apropie de soba mică din colţ ce se chinuia să încălzească încăperea. Luă un lemn, îl aruncă pe foc şi imediat locul se umplu cu un fum înecăcios. Lemnele erau ude, surcele putrede, care fac mai mult fum decât foc… Atâta îşi putuse permite să cumpere, nimeni nu dă nimic pe gratis! Se îndreptă spre uşă, o deschise şi ieşi în curte, mormăind în barbă:

„Cât o să mai dureze? Nici măcar eu nu mai sper!…”

Înăuntru, copilul de întoarse către mama lui şi o întrebă, încercând să pară curajos:

„Mama, nu e prea târziu, nu? Nu trebuie să îmi fie aşa de somn, nu?”

Mama îl privi zâmbind şi-i spuse în şoaptă:

„Dacă ţi-e somn, dormi! El nu se supără… Din câte ştiu eu, e obişnuit să îi găsească dormind pe copii. De cele mai multe ori, chiar şi pe oamenii mari îi vede tot dormind. Culcă-te acum! O să te trezesc eu când va ajunge la noi!…”

Copilul de întoarse din nou cu faţa spre perete şi de data aceasta, liniştit, închise ochii. Nu trecu mult şi adormi, iar mama îl acoperi mai bine. În cămăruţă, mica soba nu încălzea destul, iar ultimele lemne trebuiau să ajungă până la dimineaţă. Oftând, ieşi pe prispă şi îl găsi pe tata privind la drumul ce venea dinspre sat.

„Vine?”

„Nu văd nimic!…”

Afară se răcise, aerul era mai pătrunzător, trecuse de miezul nopţii, iar cei doi rămaseră o vreme unul lângă altul, tăcuţi, privind spre sat. Un câine stătea de vorbă cu luna, undeva prin vale. Încet, ca o părere, se auzi însă un zvon îndepărtat de glasuri. Curând, parcă de undeva mai de-aproape, se desluşi un cânt, însoţit de râsete şi veselie, iar toată valea se trezi parcă din amorţeală!

Mama, iute ca vântul, intră în casă şi se duse drept la patul copilului. Se aplecă, îl sărută şi îi şopti la ureche, ca să-l trezească:

„A venit! Trezeşte-te, fiule, e aici! A venit grupul de colindători!”

Aşa că, iată, aşteptarea de Crăciun nu e nicicând zadarnică – colindătorii ajung întotdeauna!

Anunțuri

Grija faţă de semeni

Citim în multe locuri în Biblie despre faptul că trebuie să avem grijă de fraţii noştri, de oameni în general, iar în măsura în care e posibil, să intervenim pentru a le vorbi despre Cristos, despre mântuire, despre viaţa veşnică.

Pe de altă parte, Dumnezeu ne dă numeroase ocazii pentru a împleti teoria cu practica. Se întâmplă uneori ca ele să treacă neobservate, însă odată ce hotărâm să nu mai fim doar nişte „cunoscători” ci şi „executanţi”, vom vedea cât de adesea putem face o mulţime de fapte bune! Tot ce este nevoie: să decidem că vrem să facem ceva!

Când evreii au ieşit din Egipt, Dumnezeu le-a dictat condiţiile în care ei vor fi conduşi prin pustie, vor birui în luptele cu inamicii şi vor întemeia o ţară a lor, un popor, o naţiune. Dumnezeu le-a trasat un cadru, un perimetru în care ei trebuiau să funcţioneze, iar una dintre prevederile esenţiale era ca orice străin (din alte popoare sau ţinuturi) să fie tratat bine şi să nu fie persecutat, orice sărac să aibă ocazia să îşi strângă măcar necesarul pentru supravieţuire, orice bolnav să fie adus înaintea preotului pentru rugăciune. Cu alte cuvinte, chiar şi cei care nu au sprijinul familiei, a banilor sau măcar a sănătăţii, să aibă o şansă la o viaţă decentă.

Principiul acesta face parte dealtfel chiar din trăsăturile nealienate, primare, ale fiinţei umane. E în adâncul nostru sădită mila şi compasiunea pentru aceia care nu se descurcă singuri. Totuţi, de prea multe ori societatea umană modernă împinge acest aspect la periferie, îl neagă şi îl ignoră până când ajungem să ne întrebăm cum sunt posibile grozăvii de neimaginat, în mijlocul oraşelor, în mijlocul mulţimii.

Ei bine, grija faţă de semeni îmbracă forma unei porunci, a unui ordin. Domnul Isus ne ordonă (iar dacă e „domn” înseamnă că e „şef”, „conducător”, „autoritate”) să nu uităm de facerea de bine, de cel mai puţin „norocos”, de sărac, de cel apăsat de boală, de bătrân, de văduvă, de orfan. Apostolii ne îndeamnă la fel, Iacov ne explică întocmai care este religiunea adevărată. Luăm aminte?

S-au petrecut mai multe lucruri în ultima vreme, despre unele aflaţi pe blogul Asociaţiei Smiles, altele se petrec la nivel personal, dar parcă tot mai insistent (mi) se reaminteşte cât de importantă este orice acţiune, de amploare sau nu, care să aducă un mai bine în viaţa cuiva, să dea de gândit, să determine schimbări, să propage bunăvoinţa!

Fii şi tu parte, pe cât posibil, din această campanie continuă! La vremea potrivită, vom secera rezultatele, „dacă nu vom cădea de oboseală!”

Fiţi binecuvântaţi!

Sprijină şi tu…

UPDATE:

Campania s-a încheiat. Numărul de clickuri (peste 800) nu a fost suficient totuşi pentru a ne aduce un loc în clasament eligibil pentru finanţare. Poate data viitoare!… Dorim să mulţumim tuturor susţinătorilor noştri şi tuturor celor care vor continua să acceseze paginile noastre de internet, pentru a afla detalii noi despre munca pe care o desfăşurăm!

…iniţiativa Asociaţiei Smiles de-a oferi un adăpost oamenilor străzii din Oradea.

Nu te costă nimic, trebuie doar să dai click aici, să urmezi instrucţiunile şi să votezi!

Votul tău este extrem de important! Dacă ai prieteni şi crezi că pot şi ei participa, nu ezita să le spui şi lor şi încurajează-i să îşi invite şi ei prietenii să voteze!

Slava lui Dumnezeu

Romani 11:33-36: „Cât de bogat este Dumnezeu în îndurare şi cât de adânci sunt înţelepciunea şi cunoştinţa Lui! Cât de greu de cercetat sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! După cum este scris: Cine cunoaşte gândurile Domnului şi cine poate fi consilierul Lui?” „Cine I-a dat ceva lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să-i fie dator să-i dea ceva în schimb?” Toate lucrurile au fost create de El, există prin El şi pentru El. A Lui să fie slava în veci! Amin!” – Noul Testament, Traducere în limba română modernă.

În traducerea nouă, textul acesta este poate apărea mai proaspăt, mai clar, deşi îl cunoaştem foarte bine şi unii am crescut auzind nenumărate predici inspirate de el, iar mesajul este evident acelaşi, doar că sunt folosite cuvinte mai apropiate de limbajul obişnuit al vremurilor noastre. Dealtfel, consider că unul dintre dezavantajele traducerii Cornilescu este limbajul învechit, nu de neînţeles, dar care a devenit aproape exclusiv apanajul religiosului; astfel, omul obişnuit al secolului XXI nu-l mai percepe în primul rând intim, personal, ci mai degrabă detaşat, ca o relicvă, ca o limbă a misticului. Deci, pentru că am devenit oarecum imunizaţi la textele biblice prea bine cunoscute, este binevenită o reîmprospătare a limbajului, aproape ca o trezire la realitate.

Textul în sine este extraordinar de elocvent. Pavel devine adesea un apologet al măreţiei lui Dumnezeu în scrierile sale, pentru că doreşte să transmită, să facă clară nevoia de reverenţă şi de abandonare în faţa Lui, tuturor cititorilor. Deci, şi nouă astăzi! Pentru Pavel, unul dintre lucrurile de bază este descoperirea, acceptarea şi recunoaşterea îndurării lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi – fără acest element, orice „credinţă” este dovedită falsă şi neroditoare. Astfel, Pavel ne comunică, folosind cuvinte clare şi simple, că Dumnezeu este suveran absolut, iar judecăţile pe care El le rosteşte sunt întru totul acceptabile şi mai mult, perfecte! În ciuda faptului că adesea nu le înţelegem!…

Este interesant de văzut că primul element despre care ni se spune este îndurarea Domnului. El ne arată nouă, oamenilor, o bogăţie de îndurare, un belşug de bunăvoinţă, o revărsare a favorurilor şi a graţiei divine! O splendoare ce nu poate trece neobservată, decât poate în ochii omului răzvrătit, corupt, despărţit de Dumnezeu şi cufundat în întunericul adânc al păcatului ucigaş! Totuşi, pentru cei mai mulţi, bunătatea Tatălui este evidentă! Trebuie să fie!

În al doilea rând, aflăm că judecăţile şi înţelepciunea Domnului sunt de cele mai multe ori mai presus de puterea noastră de înţelegere. Deşi nu ne place, trebuie să recunoaştem că mintea noastră limitată are nevoie de ajutorul credinţei şi a încrederii în El, mai ales în faţa situaţiilor neplăcute, adesea dureroase, prin care trecem. Când pierdem pe cineva drag, când suferim sau vedem oameni nevinovaţi suferind pe nedrept, când vedem copii condamnaţi la mizerie din cauza unor părinţi iresponsabili, când ne este greu să vedem bogăţia de îndurare, atunci avem nevoie de acceptare şi trebuie să spunem pur şi simplu: „Ştie Domnul de ce!” Nu avem o altă alternativă decât să ne bizuim pe promisiunile Lui, în ciuda evidenţelor! Iată ce mare provocare ni se pune în faţă!…

În al treilea rând, trebuie să înţelegem că nimic din ce facem nu poate impune lui Dumnezeu o decizie sau alta. El ESTE suveran! El face ce doreşte. El se îndură de cine vrea să se îndure! Are milă de cine vrea, şi nimeni nu poate întreba „de ce?” Dumnezeu nu „trebuie”, oricât de revoltător ar putea părea! Noi suntem doar „lutul”, suntem doar „robi nevrednici”! Totuşi, alegerea Lui a fost să se îndure, să aibă milă, să ne facă „fii” şi „moştenitori” – în întregime alegerea Sa! Noi nu am fi putut face absolut nimic pentru a determina această bunăvoiţă de necuprins!

Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile! Cu atât mai mult tu şi eu, simpli muritori, simpli păcătoşi!… Şi totuşi, harul fără margini ne-a fost dat nouă! Toată slava să fie a Lui în veci! Amin!

Încurajare cu Psalmul 30

Dacă ţi s-a întâmplat şi ţie să te opreşti din alergare şi să te întrebi în ce fel acţiunile tale, viaţa ta, priorităţile, atitudinile, disponibilitatea ta serveşte zidirii spirituale a bisericii, priveşte la psalmul 30. Motivul… este „o cântare pentru sfinţirea Casei Domnului”.

La prima vedere, citind versurile lui David, este mai greu de înţeles acest subtitlu. Psalmul vorbeşte despre cât de minunat este Dumnezeu şi cum l-a ajutat El pe David în clipele lui de deznădejde. Atunci când era în vale, apăsat şi zdrobit sub poveri, Dumnezeu şi-a întins mâna şi l-a vindecat, l-a ridicat pe stâncă, l-a păzit de ruşinea de-a fi pierdut împreună cu cei răi. David continuă şi ne împărtăşeşte rugăciunea şi promisiunea pe care o face Domnului: mila Lui determină în noi dorinţa laudei şi nevoia de a mărturisi despre bunătatea şi îndurarea divină!

Şi totuşi… în ce fel foloseşte aceasta bisericii ca ansamblu? Cum produce sfinţirea? Eu am înţeles în felul acesta: atunci când avem experienţe cu Domnul, putem mărturisi oricui despre cum a lucrat El, iar aceasta produce un singur efect. Previzibil, natural – lauda la adresa lui Dumnezeu!

Cheia este să luăm ultimul verset (12) şi să îl multiplicăm la nivelul întregii biserici, în dreptul fiecărui credincios. Dacă fiecare vom declara lauda pentru Domnul, dacă fiecare ne vom îndemna inima să nu rămână mută, dacă fiecare vom spune în duh şi adevăr: „Doamne Dumnezeule, eu pururi te voi lăuda!” spuneţi-mi: ar putea rămâne „Casa Domnului” nesfinţită?!

Dinamica continuă a prezentului

Am evitat de-a lungul timpului să postez materiale care promovează alte dezbateri decât cele ce ţin de aspecte practice şi teoretice ale creştinismului aplicat. Cele mai multe practice, de altfel. Ei bine, pentru că toate lucrurile sunt întro dinamică continuă, probabil că a venit vremea să insistăm încă şi mai mult pe această dimensiune imediată a credinţei noastre – altfel putem uşor deveni nişte obezi spirituali, care au diplomă de master dar nici măcar o zi de experienţă.

La Asociaţia Smiles există de asemenea o dinamică foarte accentuată în privinţa proiectelor şi a felului în care sunt ele administrate. Suntem un organism mare, masiv chiar în unele prinvinţe, dar nu suferim deloc de „dinozaurism”, aşa că este o chestiune de timp până când ceva se schimbă pentru eficientizarea şi îmbunătăţirea activităţilor. În sensul acesta, inclusiv postările pe acest blog trebuie să sufere modificări.

Pentru că în ultimii ani am publicat peste optzeci de articole, cuprinse în aproximativ 100 de postări, care au atins multe chestiuni importante pentru tinerii creştini cât şi pentru alţi cititori interesaţi, suntem gata acum să mergem mai departe. Consider că acesta este un aport important pentru oricine este preocupat de creşterea spirituală, iar materialele cuprinse pot sluji încă multă vreme scopului pentru care au fost scrise: îndrumarea şi încurajarea tânărului creştin în umblarea lui cu Domnul !

A nu se înţelege că nu vom mai avea postări, sau că blogul nostru se va închide. Este doar o reorganizare a structurii de funcţionare, aşa încât modul în care am funcţionat până acum probabil va fi „updatat” la o versiune superioară.

În acelaşi timp, un alt blog se lansează !

Acesta este asociatiasmiles.wordpress.com.

Nu am avut până acum o prezenţă în blogosferă cu un material consistent de prezenatre a activităţii Asociaţiei Smiles. A venit vremea să schimbăm, să corectăm acest lucru. Considerăm că este dreptul şi opţiunea oricărei persoane interesate să afle în detaliu cine, ce şi cum este Smiles. De asemenea, proiectele, munca şi dedicarea colegilor din Smiles, întâmplările de viaţă, dramele şi succesele beneficiarilor serviciilor noastre, căderile şi reuşitele noastre comune, toate acestea merită să fie cunoscute de cât mai mulţi oameni. De ce să nu îi lăsăm pe cei interesaţi să devină parte a ce înseamnă să dăruieşti zâmbete în fiecare zi !?

Cu aceste gânduri în minte, vă invit să continuaţi să verificaţi măcar din când în când blogul nostru, al tinerilor de la Gepiu, şi în acelaşi timp să începeţi accesarea zilnică (de ce nu?) a noului blog asociatiasmiles.wordpress.com pentru afla detalii despre întreaga noastră activitate.

Fiţi binecuvântaţi, rămâneţi aproape de Domnul, căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi urmăriţi să aveţi şi să răspândiţi printre oameni dragostea şi compasiunea Lui! Rămâneţi aproape!

Zile ale bunăvoinţei…

Sunt multe situaţii când avem oportunitatea de a ne ajuta semenii, fie printro vorbă de încurajare, fie prin sprijin material, fie pur şi simplu zâmbind şi învăţându-i şi pe alţii cum să zâmbească.

Asociaţia Smiles a organizat a treia ediţie a manifestării numite „Ziua Bunătăţii” – The Kindness Day, ce se doreşte a fi o mână întinsă înspre cei din jurul nostru, persoane în dificultate, dar care nu se află înscrişi în proiectele noastre obişnuite.

Astfel, pentru prima dată, anul acesta am dedicat „Ziua Bunătăţii” copiilor şi tinerilor cu handicap fizic şi/sau psihic, în mod deosebit celor de la Asociaţia Down şi Asociaţia SOS Autism, pentru care s-a prezentat o piesă de teatru la Teatrul Arcadia, apoi ne-am despărţit pe grupe, pentru ca la final să ne întâlnim din nou cu toţii la Mc Donalds…

Grupa mea a făcut o plimbare prin Băile Felix, după care am făcut jocuri, concursuri, am cântat şi ne-am veselit! Iar la sfârşit de tot, a venit şi ploaia!…

Iată câteva poze de la o zi cu adevărat memorabilă:

Această prezentare necesită JavaScript.