Frica

La ce ne gandim in primul rand cand il vedem pe Petru mergand pe ape catre Isus? Cat a fost el de curajos? Sau ce greutate avea, daca l-a tinut apa la suprafata? Poate ne gandim ca o fi avut o platforma de sticla care sa faca posibila umblarea pe ape, asa cum am vazut in cateva trucuri ale “mesterilor” iluzionisti de la televizor? Cine stie, poate toata povestea este doar o nascocire a lui Matei, pentru a-L prezenta pe Isus intr-o lumina favorabila, ca miracles-performer!?

Si totusi, sa nu uitam ca: Matei nu avea nevoie sa inventeze o poveste despre inca o minune a lui Isus in fata unor martori prea putin credibili – ucenicii Lui – pentru ca doar cu cateva ore mai devreme “cinci mii de barbati, afara de femei si de copii” fusesera martori la inmultirea painilor; nu Petru a mers pe ape in primul rand, ci Isus venea la ai Sai in acest mod, uimindu-i si infricosandu-i in egala masura; Petru avea greutatea oricarui om normal, de vreme ce apa intr-adevar l-a tinut la suprafata,  dar la urma urmei la fel de bine l-a lasat si sa se scufunde!

Oare in ce fel au lucrurile acestea relevanta pentru noi? Putem invata ceva din experienta ucenicilor, sau este o chestiune privata, intre ei, iar noi suntem condamnati sa repetam aceleasi greseli, fara beneficiul invatarii din patania altora? 

Ii vedem pe ucenici, obositi si ingrijorati, speriindu-se cand se apropie Isus de ei, mergand pe ape. Cativa mai fricosi chiar tipa de frica! Dupa o noapte de lupta cu vantul potrivnic, undeva pe la ora cinci dimineata, in lumina inselatoare a crepusculului, El incalca legile fizicii, folosind mersul pe ape pentru a se apropia de barca lor. Cand Petru cere Domnului dovada ca El este intr-adevar, isi asuma un risc major –  “porunceste-mi sa vin la Tine pe ape!” iar rezultatul este neasteptat: si Petru incalca legile fizicii, ca Domnul, apa devenind dintr-o data nimic mai putin decat un drum obisnuit. Doar ca Petru, realizand cat de nefiresc este faptul in sine, in acelasi timp vantul fiind cat se poate de concret si natural, se teme si incepe sa se scufunde. Observati cu atentie: se teme inainte sa se scufunde, pentru ca circumstantele exterioare sunt intimidante, iar scufundarea este rezultatul fricii, nu motivul ei! Mustrarea plina de talc a Domnului este cheia aici: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?”

Observam cu surprindere un fapt: opusul fricii nu este curajul, oricat de neasteptat suna aceasta declaratie! Pentru a lupta impotriva fricii, avem nevoie de credinta! Cat de uimitor este ca doar credinta poate sta cu adevarat impotriva fricii provocata de context, de circumstante, de nefirescul situatiilor in care ne aflam! Iar acest lucru este cu atat mai adevarat, cu cat cerem de la Domnul sa ne foloseasca pentru lucruri supranaturale, neasteptate sau chiar imposibile. Petru (la fel ca si noi astazi) nu ar fi invatat poate niciodata aceasta lectie atat de importanta, daca nu si-ar fi asumat riscul de-a actiona, indiferent cat de ilogic pare; invatam insa de la Petru ca trebuie sa avem credinta in Domnul pana la capat si ca apa nu este decat un element supus voii atotputernice a lui Dumnezeu. Apa, vantul (“si dupa ce au intrat in corabie, a stat vantul”) asculta de El, de ce sa ne fie frica?

Cand ai mers ultima oara pe ape, catre Domnul, pana la capat?

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: