Voia lui Dumnezeu

Din textul de la Marcu 3:35 aflam ca suntem “frate, sora si mama” Domnului, daca facem voia lui Dumnezeu. Astfel, acest privilegiu are si o conditie, care si ea la randul ei presupune un lucru: sa intelegem ce inseamna aceasta “voie”, care este ea si ce efecte produce in viata noastra. Sa vedem:

Mai intai, trebuie sa spunem clar: voia lui Dumnezeu este data in Biblie! Daca doresti sa il cunosti pe El mai mult, sa afli dorintele Lui pentru tine si caile pe care El te va purta, trebuie sa citesti Cuvantul Sau, sa te rogi, sa te inchini cu sinceritate si sa doresti ca Dumnezeu sa ti se reveleze tot mai mult. Calauzirea nu functioneaza pe principiul horoscopului, nici pe baza intamplarii. Voia Lui trebuie cautata, inteleasa si indeplinita – aceasta este menirea oricarui credincios, atat timp cat traieste.

Ce este voia lui Dumnezeu? Ea este un plan pe care Domnul il are pentru fiecare om. Chiar daca unii oameni nu sunt constienti de asta, sau resping “sefia” lui Dumnezeu in viata lor, asta nu inseamna ca El nu are o dorinta in ce-i priveste. Apoi, ea este o porunca (Matei 22:36; Ioan 13:34) iar in unele cazuri este o chemare speciala la slujire (Pavel se numeste el insusi “apostol prin voia lui Dumnezeu.”) Nu in ultimul rand, pentru cei care se incred in Domnul, voia Lui este un viitor mai bun (Ieremia 29:11) iar pentru crestini, ea este invatatura data de Cristos, cel care spune “Eu si Tatal una suntem” si de-asemenea “Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.”

Care este voia Lui? Exista o voie, o dorinta a lui Dumnezeu pentru mantuirea tuturor oamenilor (1 Tim. 2:4) iar aceasta este valabila pentru oricine. In notiunea de “toti” se cuprind toate miliardele de oameni care au trait si vor trai pe pamant, pana va veni Domnul din nou. Nimeni nu este exclus – insa este adevarat ca cei mai multi oameni se exclud ei insisi. Pentru credinciosi, voia lui Dumnezeu este: sfintirea personala (1 Tesal. 4:3) prin trairea unei vieti morale si principiale, departe de stricaciunea oamenilor fara Dumnezeu; atitudinea multumitoare (1 Tesal. 5:18) care este placuta inaintea Lui – si de-altfel si oricarui om cu bun simt; “conduita binelui” (Mica 6:8) care este plina de compasiune, nu suporta nedreptatea si apreciaza smerenia; “argumentul binelui” (1 Petru 2:15) care trebuie sa fie arma noastra impotriva celor ce ne privesc cu aroganta sau care nu pot pricepe ce inseamna sa fii crestin. Toate acestea sunt doar cateva aspecte. Pentru a intelege mai bine care este voia lui Dumnezeu pentru noi personal, avem nevoie de rugaciune si de dedicare, de sinceritate, de credinta, astfel incat Domnul sa ne poata comunica iar noi sa auzim ce ne spune El – cu alte cuvinte, e nevoie de o relatie personala adevarata.

Implinirea voii lui Dumnezeu produce efecte, pentru ca ea este “buna, placuta si desavarsita” (Romani 12:2) iar odata inteleasa si aplicata va schimba definitiv viata ta. Astfel, un prim efect este ca devenim fratii Domnului (Matei 12:50) iar in aceasta calitate, atunci cand se intampla sa gresim, intristarea dupa voia Lui aduce o pocainta sincera, de care “cineva nu se caieste niciodata”. Facand voia Domnului, avem promisiunea vietii vesnice (1 Ioan 2:17) iar daca ne pastram rabdarea si nu ne pierdem increderea in El, ne asteapta o mare rasplatire (Evrei 10:36) fagaduita de insusi Isus.

Iata deci doar cateva argumente care ne indeamna la a face voia lui Dumnezeu. Suficiente insa pentru a-i intelege necesitatea si beneficiile! Spor la treaba!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: