Perspectiva oilor – Ioan 10

„Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi da viata pentru oi.” Ioan 10:11

Daca cineva ti-ar spune “Esti o oaie!” ma tem ca nu ai fi incantat de apelativ, probabil ai riposta si te-ai stradui sa gasesti un cuvant care sa-l atinga pe respectivul obraznic in acelasi fel! Oaie?! Providentiala prin incetineala, ingustime si lipsa de initiativa, oaia nu poate fi considerata printre animalele nobile; nu e nici impunatoare, nici descurcareata (a se citi sireata), nu e agresiva, nu se stie apara foarte bine. Nu are nici reflexe, nici calitati de supravietuitoare. E naiva si timida. E blajina pana la evervare, blanda, docila. Nu impresioneaza cu nimic, trezeste doar compasiune. Are nevoie de cineva pe-aproape, altfel intra in incurcaturi la tot pasul. Sugereaza temperamentul melancolic. E neajutorata si stangace, parca o vezi cum cerseste atentia oricui s-ar nimeri in preajma!

As putea continua. Cu siguranta, oaia nu e un animal care sa impuna respect, pentru ca nu are nici una din calitatile “respectabile”. Si totusi, Domnul ne aseamana cu niste oi sau cu niste miei care sunt trimisi in fata lupilor (Matei 10:16; Luca 10:3).

In Ioan 10, Domnul aduce in atentia ascultatorilor Sai doua aspecte: El este pastorul cel bun, cel care are grija de oile Sale. Evident, aceasta este o exemplificare, iar El vorbeste in felul acesta pentru ca le era foarte usor oamenilor Sa-l inteleaga – chiar daca textul spune ca ei nu L-au inteles, adica n-au priceput semnificatia profunda a pildei. Astfel, in contrast cu pastorul nepasator, care are grija de oi doar cand asa ii dicteaza interesul, El sta langa oile Sale in orice vreme, la bine si la rau. Le duce la pasune, le conduce, le protejeaza, iar oile Il recunosc si Il urmeaza de buna voie, pentru ca ele stiu ca este un pastor iubitor si intelept.

In al doilea rand, El este usa oilor. Ce inseamna asta? Inseamna ca nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu decat prin Isus Cristos. El este usa, intrarea, accesul in Imparatia lui Dumnezeu, iar cine vrea sa ajunga acolo, trebuie sa treaca prin El. Nici o oaie nu sare peste gard; cine incearca sa intre prin alta parte este hot, pus pe rele si distrugere.

Care a fost pana la urma sensul cuvintelor Domnului? De ce ne prezinta El pe noi, crestinii, ca pe niste oi? Din pasajul acesta intelegem ca: oile au nevoie de un pastor; oile il recunosc pe pastorul bun, care le vrea binele si este dispus chiar sa se sacrifice pentru ele; oile merg dupa el si au incredere in el; oile sunt multe – o turma – si se comporta la fel; oile au nevoie de protectie. Discursul Domnului ne reveleaza ceva cu mult mai important: relatia dintre crestini, Isus si Dumnezeu Tatal. La un moment dat, Isus spune: “Eu Imi cunosc oile mele, si ele Ma cunosc pe Mine, asa cum Ma cunoaste pe Mine Tatal si cum cunosc Eu pe Tatal.” – Ioan 10:14,15. Pentru ca o asemenea relatie extraordinara de partasie sa existe, trebuie sa ne asumam si sa ne cultivam calitatile exemplificate: ascultare, unitate, credinciosie, smerenie, sacrificiu, dorinta de a-L urma pe pastorul cel bun. Fara ele, partasia noastra cu Dumnezeu sufera, pana la disparitie. Rolul nostru in ecuatie nu este nici a pastorului, nici a hotului, nici a lupilor, ci doar a oii, a turmei, a ucenicilor lui Isus!

Cand Domnul a terminat de vorbit, Biblia spune ca unora dintre ascultatori li s-a parut ceea ce spusese El exagerat, fara sens. Tie cum ti se pare?

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

2 Responses to Perspectiva oilor – Ioan 10

  1. martzian says:

    Vezi ca pe altii Biblia ii numeste capre! Probabil din cauza providentialei incapatanari capresti sau a cozii tinute pe sus… 🙂 Si mai apoi ne va desparti cum desparte pastorul oile de capre. Sa dea Domnul sa nu fim… capre!

  2. Nina says:

    Am scris si eu un articol cu referinta la oi/turma, pe care am vrut sa il postez pana cand am citit comment-ul Dlui Marian. Cred ca am sa las sa mai treaca o vreme:)

    Am citit articolul asta de 2 ori, mi s-a parut foarte sugestiv, si imi place comparatia. Am sa revin asupra temei. Domnul cu voi peste tot!!!

    p.s.Nu am avut timp sa finisez articolul, de asta nu l-am postat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: