De la spalarea picioarelor la tradare – Ioan 13

“Apoi a turnat apa intr-un lighean si a inceput sa spele picioarele ucenicilor, si sa le stearga cu stergarul cu care era incins.” – Ioan 13:5

Asistam in acest pasaj din Evanghelia lui Ioan la unul dintre momentele absolut fascinante, care demonstreaza inca o data cat de neasteptata este atitudinea lui Isus fata de ideea de slujire, de umilinta, si cat de inalta este lectia pe care El o preda ucenicilor, ca exemplu pentru cand nu va mai fi impreuna cu ei.

Sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le observam cu atentie in acest capitol. Aflam de pilda de la bun inceput ca totul s-a intamplat “dupa ce diavolul pusese in inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gandul sa-L vanda”. Acest aspect subliniaza mai puternic gestul de smerenie al Domnului, pentru ca iata, El a fost gata sa se plece in fata celui ce avea sa-L vanda – iar Isus stia aceasta foarte bine, pentru a-i arata ca nu este exclus dintre ceilalti si ca planul sau sinistru nu era fara intoarcere, cel putin la acel moment.

Al doilea moment interesant este cand ii vine randul lui Petru. El refuza gestul Domnului, pentru ca i se pare prea mult ca Invatatorul lui sa se umileasca in acest fel. Este o reactie normala. Eu as fi facut la fel. Imagineaza-ti ca mentorul tau, persoana pe care o respecti cel mai mult, poate unul dintre profesorii de la scoala, poate pastorul de la biserica, ar face ceva asemanator pentru tine. Nu ai putea accepta. Totusi Petru, dupa ce afla ca aceasta este o conditie a partasiei cu Isus, accepta si pluseaza: “nu numai picioarele, ci si mainile si capul!” De fapt, din aceasta intamplare fiecare trebuie sa intelegem ca smerenia, slujirea unii altora, acceptarea, toate sunt mijloace si conditii pentru ca partasia noastra cu Domnul sa fie reala, profunda, relevanta. La sfarsit, Isus ne atrage atentia ca “robul nu este mai mare ca domnul sau, nici apostolul decat cel ce l-a trimis” si totusi, El, care era “domnul” si “cel ce trimite apostolii” a demonstrat smerenie, tocmai pentru ca noi cei care suntem “robi” si “trimisi” sa nu avem pretentii de superioritate fata de fratii nostri, ci in toate lucrurile sa urmam acest exemplu de comportament. “Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi, daca le faceti!”

Urmeaza partea a doua: dupa gestul divin – smerenia, apare si gestul omenesc – tradarea. In mod deosebit este graitor momentul cand Iuda intinde mana sa ia bucata de paine, pentru ca atunci este pentru el ultima ocazie de-a se intoarce din planurile sale. Cuvantul spune ca atunci cand a luat bucatica, diavolul a intrat in Iuda, iar acesta a iesit din prezenta Domnului, in noapte. De ce o exprimare atat de dramatica? Pentru ca Iuda, stiind tot ce facuse si invatate Isus in ultimii trei ani, vazand in seara aceea cum Domnul le-a spalat tuturor picioarele, invatandu-i astfel smerenia si dragostea frateasca, ar fi putut sa se razgandeasca si sa renunte la planul sau nebunesc. “Pe acesta sa il vand eu? Pe cel care e atat de extraordinar in tot ce face? Pe invatatorul, mentorul meu?!”

Iuda nu s-a razgandit. Petru face bravada. Ceilalti contempla scena…

Pentru mine si pentru tine sunt deschise aceleasi posibilitati: fie intelegem nevoia de smerenie, de calauzire si de pocainta, fie riscam partasia personala cu Domnul.

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: