Cand se termina viata

Zilele acestea am auzit despre unul dintre prietenii nostrii, un domn in varsta, ca a murit. Nu eram foarte apropiati, dar ne cunosteam de aproape un an. Imi placea de el si-mi placea atitudinea lui, de fiecare data cand ne intalneam, ma intreba despre familie, despre copil, era deschis, jovial, prietenos. Era din pacate bolnav de destula vreme, se deplasa cu greutate, pentru ca avea o problema cu picioarele.Cand am auzit ca a murit, m-am intristat pe moment, pe urma mi-am dat seama ca varsta nu iarta. In acelasi timp, acest domn fiind crestin, mi-am zis ca e spre mai binele lui sa fi scapat de suferinta de aici si sa mearga la Domnul.

Mai apoi, am auzit detalii care m-au uimit. Primul a fost ca moartea a survenit ca urmare a unui accident: dupa ce a iesit din magazinul satesc, omul nostru s-a sprijinit, pentru doua-trei clipe de odihna, de masina ce aduce paine in sat. In acelasi timp, soferul, grabit,  a demarat in graba, iar batranul a ajuns sub rotile masinii, fara ca cineva sa observe. Desigur, cand au observat, era prea tarziu. Murise.

Al doilea detaliu. De multa vreme, de ani de zile, prietenul nostru se alaturase unei biserici evanghelice, dupa ce parea ca a inteles si a acceptat mantuirea oferita prin harul lui Cristos si prin dragostea Tatalui. Parea ca-i este clar ca ritualurile de orice fel nu au valoare daca sunt goale de esenta, iar ceea ce conteaza este ca Mantuitorul priveste in adancul inimii omului. Fusese parte a numeroase intalniri de partasie, in care se accentua tocmai pe acest aspect, ca Dumnezeu iubeste inima sincera a celui care il cauta cu straduinta… Si totusi, se pare ca prietenul nostru a preferat sa lase un testament prin care cere sa fie inmormantat in ritul ortodox, doar pentru a fi sigur ca se vor face toate “cele cuvenite”, asa incat sa nu riste nimic pe lumea cealalta.

Am ramas nedumerit in privinta acestei situatii. De fapt, nici nu stiu sigur ce si cum a fost, doar faptele raman evidente. Iar faptele sunt acestea: moartea vine cand si cum nici nu te astepti, iar samanta “omului vechi” o purtam in adancul nostru, in intimitatea profunda, in ciuda oricaror aparente.

Nu am nici un fel de chemare sa judec in dreptul nimanui. Eu nu stiu care a fost in realitate relatia acestui om cu Dumnezeu. Totusi, Pavel ne invata sa lepadam invataturile nefolositoare pe care le-am ascultat inainte de-al fi primit pe Cristos. Odata ajunsi la cunostinta adevarului, partasi ai vietii vesnice, nu ne putem intoarce la cele dinainte, pentru ca ar fi trebuit sa intelegem lipsa lor de valoare. Epistola catre Galateni vorbeste indeosebi despre aceste lucruri. Si totusi, iata, de cele mai multe ori omul doreste sa se asigure ca-l “ajuta” pe Cristos, prin vechile traditii si obiceiuri omenesti, care nu au a face cu adevarul Bibliei. Iata cat de inutila declaram a fi jertfa care ne aduce harul!

Moartea vine pe neasteptate, si e categorica. Vom fi noi pregatiti la acel moment sa spunem “In mana Ta imi incredintez Duhul”? Sau mai degraba ne vom asigura din timp ca am indeplinit toate ritualurile in speranta succesului din “lumea dreptilor”? Evident, cel mai bun lucru este sa ne punem cu totul si imediat increderea in Cristos!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: