Rugaciunea si efectele ei

O viata de rugaciune inseamna dedicare totala lucrarii Domnului. Am cunoscut oameni – putini, e adevarat – care au facut o promisiune lui Dumnezeu in a folosi timpul lor, resursele, energia pentru a sta in rugaciune necontenit, iar ei inteleg sa isi tina legamantul, avand o abordare foarte serioasa si consecventa in ce priveste acest exercitiu spiritual.

Rugaciunea este intr-adevar un exercitiu. Nimeni nu incepe, dar poate ajunge la rugaciuni de trei, patru, cinci ore. Ca in orice altceva, este nevoie de hotarare, de consecventa si de dedicare. Oricine se poate ruga si poate deprinde disciplina de care e nevoie, chiar daca nu toti oamenii au o chemare speciala in acest sens, dar cu atat mai mult cei care simt un indemn puternic in inima de-a se apropia de slujba mijlocirii. Din scrierile multor crestini, de-a lungul secolelor, dar si din experientele noastre personale, ajungem sa aflam cat de extraordinara devine aventura inchinarii, odata ce intelegem importanta ei si efectele pe care le produce. Merita sa testam acest teritoriu, chiar daca nu ne este tuturor familiar in egala masura.

Un prim efect al rugaciunii este strangerea relatiei cu Dumnezeu. In profunzimea ei, relatia dintre noi – ca fii si Dumnezeu – ca Tata, creaza si dezvolta o apropiere intima, intocmai ca relatia obisnuita intre un parinte si copilul sau. Cunoasterea “din auzite” – a se citi o relatie rece, fara implicare, fara dragoste, fara convingere – este cu totul nefireasca, ba mai mult, vorbind in termeni psihologici, poate indica chiar o patologie afectivo-emotionala. La fel, declararea lui Dumnezeu ca Tata, fara a demonstra faptic acest lucru, nu probeaza decat un crestinism de fatada, rece, fals pana la urma, care nu are valoare. Daca insa luam in serios si exersam apropierea de Dumnezeu prin rugaciune, efectul va fi strangerea relatiei, cunoasterea mai intima, experimentarea puterii lui, trairea prin credinta, manifestarea dragostei divine, pacea si increderea si altele ca si acestea.

Un al doilea efect este maturizarea noastra spirituala. Rugandu-ne mai mult, devenim mai seriosi in umblarea cu Domnul. Nu devenim mai posaci, mai acri, dar devenim mai constienti de importanta lucrurilor, mai maturi, mai concentrati, mai stabili. Multa lume confunda lucrurile si isi creaza o imagine de oameni obisnuiti cu rugaciunea, crezand ca aceasta imagine exterioara poate influenta o realitate mai putin merituoasa. Totusi, omul care se roaga sincer si consecvent, nu va simti nevoia sa etaleze acest lucru, fiindca intelege ca valoarea rugaciunii e in interior, in adancul fiintei sale. Maturizarea noastra prin rugaciune nu va produce o atitudine religioasa – piosenia si evlavia de fatada – pentru ca un crestin matur va intelege rugaciunea ca pe o chestiune intima si personala.

Un al treilea efect, imbunatatirea marturiei noastre in fata oamenilor. Nu te poti ruga unui Dumnezeu al dragostei si sa nu iubesti mai  mult; unui Isus Cristos care s-a jertfit pentru tine si sa nu te sacrifici si tu; unui Tata iertator, fara sa ierti si tu; unui Mangaietor, fara sa devii tu insuti prieten celui intristat. Si toate celelalte aspecte ce tin de marturia unui crestin. Astfel, rugaciunea ne va face sa fim mai sinceri, mai activi, mai atenti la cei din jur, mai dedicati slujirii, mai hotarati sa ii aducem pe oameni la Cristos. Fiecare ne dorim ca Tatal sa se bucure de noi, iar solutia se demonstreaza a fi, iata, exersarea rugaciunii.

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: