Amar, dulce, acru, sarat

Se spune ca imparatul s-a gandit sa afle cat de mult il iubesc fiicele sale. Le-a chemat pe rand si le-a intrebat, iar prima a raspuns: “Cat dulceata merelor din gradina, asa de mult te iubesc!” Imparatul a fost foarte multumit, si s-a bucurat in sinea lui, pentru ca are o fata, iata, atat de iubitoare! A doua a raspuns: “Cat dulcele mierii ce curge din fagure, asa de mult te iubesc!” Imparatul a fost si mai multumit, s-a bucurat si mai tare si se uimea nespus de cat de mult il iubesc fetele sale. Cand a venit randul celei de-a treia, era foarte curios sa vada ce-i va zice. Iar raspunsul pe care fata la dat a fost: “Precum sarea in bucate, atat de mult te iubesc!”

Auzind aceasta, imparatul s-a maniat si plin de mahnire, a poruncit ca fata sa fie alungata de la palat. Dezamagit si intristat, a promis ca niciodata sa nu mai stie nimic de ea, sa nu o mai vada macar si sa uite ca i-a fost vreodata fiica! Cum sa il iubeasca precum sarea? Sarea nu e dulce, nu e miere, nu e buna nici de pus la rana… Ca sarea in bucate?! Inseamna ca nu l-a iubit niciodata , iar acum ii declara asta, cu obraznicie si lipsa de respect, verde-n fata!

Se spune ca la batranete, fetelor celor mari, dupa ce s-au casatorit, imparatul le-a dat putere sa conduca imparatia. Avea incredere in ele, de vreme ce il iubeau asa de tare! Insa, ce sa vezi, dupa ce au luat coroana, primul lucru pe care l-au facut a fost sa scape de tatal lor! L-au alungat si l-au dat afara din palat, au inchis portile si l-au sfatuit sa nu se mai intoarca, pentru ca nu va fi bine de el! Imparatul, ce sa faca? Batran, sarac, trist si alungat… A cautat-o pe fata cea mica – care se casatorise si ea, cu un vrednic plugar, harnic si binevoitor – si a rugat-o sa il primeasca in casa. Nu se astepta la nimic, de vreme ce el fusese atat de neindurator fata de ea, cu ani in urma. Si totusi, fata i-a deschis bucuroasa usa, l-a strans in brate, l-a sarutat si l-a primit in casa. L-a pus la masa, i-a asternut patul si l-a lasat sa se odihneasca. Apoi, dimineata, i-a zis: “Tata, tii minte cand m-ai intrebat cat de mult te iubesc, iar eu ti-am spus ca te iubesc ca sarea in bucate? Tu te-ai suparat, dar nu te-ai gandit ca fara sare, nimic nu are gust! Sarea e mai importanta ca mierea! Nicio mancare nu iti aduce bucurie, nu te satura, nu te multumeste daca nu pui sare, exact cat trebuie! Eu te iubesc si te voi iubi intotdeauna, pentru ca esti tatal meu, iar acum, cand ai inteles pilda mea, sunt fericita sa-ti pot arata dragostea ce ti-o port!”

Povestea asta o stiu de cand eram copil mic. Am auzit-o de la unchi de-al meu, care la randul lui o fi auzit-o cand era mic. Chiar Shakespeare a scris o lucrare cu un subiect asemanator. E de fapt o tema nascuta cine stie cand, in istorie, pentru ca infatiseaza un scenariu de viata din pacate mult prea verosimil. Nu intelegem si nu vrem sa intelegem cand cei din jur aleg sa ne fie “sare” in loc de “miere”. Preferam sa auzim vorbe frumoase, declaratii flatante, dar apoi descoperim, mai curand sau mai tarziu, ca realitatea poate fi cu totul alta. Ajungem apoi sa intelegem ca dragostea declarata noua cu mare enfaza, intr-un mod placut, dar inselator, nu este aceeasi cu dragostea reala, pe care o dorim si de care avem nevoie!

Am vorbit despre dulce si sarat! Despre amar doar atat: “Un fiu nebun aduce necaz tatalui sau si amaraciune celei ce l-a nascut!” Iar despre acru: strugurii la care nu ajunge vulpea!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: