Pilda semănătorului

“Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene.” – Marcu 4:3

Biblia ne spune că Domnul Isus prefera să le vorbească oamenilor folosind exemple, mici povestioare care să ilustreze scene familiare ascultătorilor, prezentarea învăţăturii lui găsindu-şi mai uşor un teren propice printr-o vorbire simplă, pe înţelesul oamenilor simpli. A nu se înţelege că Domnul Isus a propovăduit un mesaj superficial, simplist. Pavel demonstrează din plin contrariul, dezvoltându-şi teologia nu doar în linii largi, ci şi prin detalii care probabil s-a mai întâmplat uneori să scape înţelegerii discipolilor lui. În orice caz, Domnul Isus a preferat vorbirea uşor de înţeles pentru toată lumea.

În acest caz, el vorbeşte despre una dintre activităţile cele mai comune, semănatul grâului. Erau mulţi semănători printre cei ce-l ascultau, iar o poveste cu un semănător, ca oricare dintre ei, putea fi uşor însuşită şi s-ar fi putut lesne regăsi în ea. Astfel, parcă îl văd pe Isus stând în mijlocul lor, iar oamenii jur-împrejur, ascultând cu mare atenţie relatarea lui. „Oare ce va mai spune? Ce ar mai fi de învăţat? Ceva nou, cum nu am mai auzit înainte!”

A ieşit omul să semene. Şi-a pregătit sacul, şi-a pregătit sămânţa. A ajuns la ogor şi a început să arunce din sac, după reguli stricte – dacă aveţi bunici pe la ţară, poate aţi avut ocazia să vedeţi cum se face – şi a continuat până la sfârşit. Apoi a plecat acasă. A aşteptat să adune recolta, iar la vremea potrivită, s-a întors să vadă lanul gata de secerat. Din păcate, nu toată sămânţa aruncată a rodit. Unele boabe au căzut pe lângă drum, altele pe stâncă, altele între spini. Toate acestea, fie din lipsa rădăcinii, fie din lăcomia păsărilor, fie din pricina spinilor, nu au adus rod. Chiar dacă motivele, situaţiile, cauzele au fost diferite, finalitatea este aceeaşi.

Cred că toţi cei ce ascultau, se gândeau că într-adevăr aşa este! Doar cunoşteau foarte bine agricultura. Totuşi, oare ce vrea să spună Isus prin această poveste? Răspunsul îl pot înţelege toţi, atunci când se crează contrastul între boabele acestea şi cele care au căzut în pământul bun. De fapt, boabele nu sunt diferite, iar semănătorul a procedat identic cu toate. Diferenţa o face pământul pe care ajunge sămânţa. Solul aspru de lângă drum, bătătorit şi uscat, nu o primeşte. Aceasta rămâne la vedere, iar păsările vin şi o culeg repede, pentru că rămâne descoperită, stingheră, vulnerabilă; răpitoarele vin şi fură sămânţa, pentru că aceasta este natura lor. Apoi, stânca acoperită numai de puţin pământ iarăşi nu este un teren roditor. Rădăcina pe care o prinde sămânţa este firavă, iar căldura nemiloasă îi aduce curând moartea. Spinii, pe de altă parte, îneacă şi zădărnicesc orice încercare a sămânţei de a da rod; chiar dacă apare o plantă, ea nu este capabilă să producă un spic, care să aducă roada dorită de agricultor.

Domnul însă nu uită să spună că a fost şi sămânţă care a cazut în pământ bun. Probabil cea mai mare parte. Iar aceasta a rodit, nu toată la fel, dar a existat un rod. Explicându-le în felul acesta, oamenii au putut înţelege “predica”: să primim Cuvântul, să-l facem roditor printr-o inimă bună, ascultătoare, împlinitoare!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: