Atunci când pierzi optimismul

Am recitit postul de data trecută şi mă gândeam că este foarte adevărat Cuvântul lui Dumnezeu: cel mai bun lucru este să stai şi să aştepţi momentul când Dumnezeu îţi oferă calea de ieşire din impas, soluţia în probleme, răspunsurile sau încurajările de care ai nevoie. Problema este că uneori, mai ales atunci când ne confruntăm personal cu situaţii complicate, este mult mai greu de făcut decât de zis; chiar dacă pricepem ce ar trebui să facem, în fapt ne vine foarte greu să aplicăm în realitate.

Pentru cei care sunt implicaţi în diverse activităţi cu scopul de-ai ajuta pe oameni, respectiv asistenţă socială, medicală, consiliere, educaţie, biserică şi altele asemănătoare acestora, este în mod deosebit dificil să păstrezi optimismul şi convingerea că vei reuşi, în ciuda tuturor evidenţelor. Fiecare zi înseamnă o nouă luptă cu obiceiurile rele ale celor cu care lucrăm, cu tare şi vicii vechi de mulţi ani, cu situaţiile de boală sau de neputinţă, dar mai ales cu lipsa de interes pentru o stare de lucruri mai bună, iar acest lucru are potenţialul de a descuraja şi de a înlătura orice urmă de speranţă!

Problemele oamenilor din jurul nostru sunt atât de diferite şi totuşi, aproape toate au câteva lucruri în comun. Probabil cel mai evident este faptul că cel pe care vrei să îl ajuţi pare a nu avea abilitatea, sau măcar o oarece înclinaţie către a năzui, a dori, a visa la o viaţă mai bună, la un viitor mai frumos, la o schimbare în bine… Ar mai fi apoi lipsa de perseverenţă odată ce s-a început procesul de schimbare. Apoi, prea adesea am văzut cum cel ce face primii paşi către o viaţă schimbată, întorcându-se din nou în mediul său, uită tot ce a invăţat şi se apleacă cu bucurie către vechile metehne, iar eforturile de până atunci devin toate zadarnice. De ce e aşa? Ce anume face ca natura omului să fie atât de greu de schimbat, de stăpânit? De ce un cerşetor rămâne în intersecţie şi după ce l-ai dus într-o locuinţă cu toate dotările? Cum se face că cel care acum primeşte hrană caldă şi haine noi, chiar o casă nouă, pachet de alimente în fiecare lună – pentru că înainte nu avea nimic – va rămâne şi pe mai departe nemulţumit? Iar la prima ocazie îţi va explica cum nu ai făcut de fapt nimic pentru el!…

Natura omului este una păcătoasă şi pervertită. Nu ne putem aştepta ca un om care nu a fost schimbat de Dumnezeu să se comporte altfel! Poate vor mai fi excepţii, unde bunul-simţ sau educaţia vor determina un altfel de răspuns, dar în marea majoritate a cazurilor, mai ales atunci când există o stare de surescitare născută din frustrări de vreun fel, omul va răspunde instinctiv, firesc, atavic. Iar răspunsul este brutal, necizelat, nedrept, pentru că nimic nu mai contează decât exprimarea frustrării – fie ea chiar injustă.

Pentru noi creştinii, atunci când suntem puşi în astfel de situaţii, iar optimismul ni se destramă ca fumul, când speranţele pe care le-am investit în oameni nu-şi găsesc decât în cel mai bun caz un palid răspuns, când eforturile ne sunt frânte sub greutatea indiferenţei, sau când planurile ne sunt spulberate de nepăsarea celor cu care lucrăm,  mai rămâne un singur lucru: îndelunga răbdare! Am ajuns să înţeleg, din ce în ce mai bine, acest concept pe care îl prezintă Biblia, pentru că îndelunga răbdare este doar expresia trăirii lui Cristos în noi! De-altfel, nu avem altă soluţie, pentru că renunţarea nu intră în discuţie!…

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: