Pilda talanţilor

„Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui. Şi a plecat” – Matei 25:15

Pilda talanţilor are o relevanţă extraordinară pentru orice creştin, din orice parte a lumii, din orice cultură, din orice perioadă istorică. Nu există creştin care să nu se regăsească în această întâmplare povestită de Isus, pentru că aceasta este povestea noastră, a fiecăruia, în diverse aspecte ale vieţii. Iar învăţămintele pe care le putem trage din ea sunt numeroase şi sunt un îndemn foarte concret la hărnicie şi la înţelepciune în administrarea lucrării, a chemării pe care Domnul ne-a dat-o fiecăruia. 

O cunoştem probabil destul de bine, aşa că nu voi relua toată pilda, ci doar acele idei care conturează esenţa a ceea ce a dorit Isus să ne înveţe. Iată câteva aspecte foarte relevante:

  1. Stăpânul a plecat, şi s-a întors abia după multă vreme. Poate îndelungata călătorie i-a făcut pe unii să creadă că nu se va mai întoarce niciodată, dar într-un târziu, el apare şi îi cheamă pe toţi la socoteală.
  2. El şi-a împărţit avuţia servitorilor săi, cu scopul de a o administra. A dat fiecăruia dintre cei trei în mod diferit, pentru că le-a dat „fiecăruia după puterea lui.” Este esenţial acest lucru, deoarece făcând lucrul acesta, el admite că nu toţi vor avea aceleaşi rezultate, dar cu siguranţă fiecare va putea face ceva!
  3. După ce au primit talanţii, servii s-au gândit ce să facă cu ei. Primii doi au înţeles că e cazul să facă investiţii profitabile, care să aducă un câştig bun, iar priceperea lor s-a dovedit vrednică – au adus fiecare un profit de 100%! Chiar dacă au primit o sumă diferită fiecare, totuşi rezultatele îi recomandă în egală măsură. Nu contează atât de mult suma iniţială, cât faptul că au reuşit, prin abilităţile lor, să aducă un profit frumos, de care stăpânul va fi foarte fericit.
  4. Cel de-al treilea servitor, poate îngrijorat că şi-ar putea pierde capitalul (avea doar un talant) într-o investiţie proastă, decide să-l pună bine, la păstrare. Poate acel rob era leneş pur şi simplu. Poate era din cale-afară de timid. Fapt este că el decide să nu facă nimic, deci să nu rişte nimic, sperând probabil că stăpânul, dacă se va întoarce cândva, îl va trece cu vederea, împreună cu succesul celorlalţi.
  5. Acest servitor a uitat că stăpânul a considerat că el este capabil de a obţine rezultate bune, chiar dacă era poate mai puţin înzestrat decât colegii săi. Mai mult, îi avea pe ceilalţi doi, mai pricepuţi decât el, de la care să înveţe; ştia că stăpânul este foarte exigent, iar tocmai din acest motiv nu trebuia să ia în glumă misiunea lui; ştia că ar fi putut, în cel mai rău caz, să pună aceşti bani în bancă, astfel încât resursele lui ar fi produs măcar o mică dobândă, deci un profit cât de cât!
  6. Când se întoarce stăpânul, primii doi slujitori primesc aprecierea lui şi sunt invitaţi să devină parte a „bucuriei stăpânului”. Nu ştiu exact ce însemna asta, dar sigur era ceva bun, de dorit, frumos, plăcut. Însă cel de-al treilea este aruncat afară, unde e întuneric, lipsă, foamete, plâns… pentru că nu a fost înţelept în ce priveşte folosirea a ceea ce stăpânul i-a dat.

Isus este stăpânul. Tu şi eu suntem robii. Ni s-a dat un capital pe care noi trebuie să îl investim. Ni s-a acordat încredere. Ni s-au dat oameni de la care să învăţăm. Ce vom face acum?

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: