Isus şi copiii

,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.’’ – Luca 18:16

Nu din pricina zilei de 1 iunie, ci pentru că azi este premierea la programele de capelă pentru copii, de la Complexul Smiles Tileagd, m-am gândit la câteva reflecţii pe tema acestui subiect.

Nu sunt foarte multe texte pentru exemplificare, însă acele situaţii descrise în Evanghelii vorbesc foarte clar, într-o manieră edificatoare, despre valoarea şi aprecierea pe care Domnul Isus o are pentru copiii. Evident, textele biblice pe care le-am putea cita trebuie înţelese în contextul general al Bibliei, însă chiar şi sensul imediat al acestora este grăitor şi lipsit de echivoc.

Poate cel mai cunoscut este versetul citat mai sus, atunci când Domnul îi mustră pe ucenici pentru „buna” lor intenţie: Domnul nu trebuie deranjat de ăştia micii, ce ştiu ei? Răspunsul lui Isus ne arată însă că în ochii lui nici măcar copiii nu trebuie daţi la o parte, pentru că ei au un ceva aparte, de mare valoare, ceva ce fiecare trebuie să avem, ca o condiţie a moştenirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Oare ce anume?

Eu cred că este vorba de inocenţă. Ea este caracteristică copilaşilor, pentru că în ea se regăsesc însuşiri ce se pierd, din păcate, la mulţi dintre oamenii mari.

Mai întâi, încrederea totală în părinţi, în tata şi mama. Copilul mic îşi priveşte părinţii cu respect, chiar şi atunci când sunt obrăznicuţi – ocazional, toţi sunt – ba chiar ca pe nişte oameni perfecţi. Ce spune tata, ce spune mama este, fără îndoială, aşa! Studiile psihologilor arată că abia pe la vârsta adolescenţei copii renunţă la iluzia perfecţiunii, în ce-i priveşte pe părinţi. Iată deci, cum trebuie să fim şi noi: încrezători ca nişte copii.

Apoi, inocenţa copilăriei presupune optimism şi atitudine pozitivă. Copii sunt predispuşi la a privi lucrurile cu optimism. După o căzătură cu bicicleta, după o julitură la genunchi, după o zgârietură pe braţe… pe câţi îi vei vedea renunţând la joc? Chiar dacă au nevoie de un timp pentru „refacere”, foarte curând vor relua cu bucurie activitatea. Dinamism şi entuziasm. E în natura lor de copii să fie activi. Să nu piardă vremea! Copiii au de cucerit lumea! Au de experimentat atâtea lucruri! Sunt perfecţi pentru asta!

Uşurinţa iertării. Poate este o declaraţie redundantă, însă cu siguranţă este corectă. Conflictele care inevitabil apar şi între cei mici, sunt de cele mai multe ori atât de uşor şi de rapid rezolvate. Nu trebuie multă mediere, nenumărate consilieri şi „stări de vorbă”, până la sfârşitul zilei vei vedea din nou parteneriate de joacă refăcute, prietenii restaurate, bucurie şi devotament, iertare!

Poate cel mai frumos lucru pe care un copil îl are, deşi nu ţine de el: viitorul. Noi avem un viitor în Cristos, însă acest potenţial poate fi irosit cu uşurinţă, dar trebuie, iată încă o dată, să învăţăm de la copii cum să… creştem. Deci, haideţi să fim şi noi… copii!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: