Modele, predestinare, alegere

Avem nevoie cu toţii de modele, de exemple la care să ne raportăm, pentru că numai aşa ne putem evalua performanţele, ne comparăm şi ne stabilim obiectivele, eforturile. Numai având o imagine cât mai clară a ce dorim să devenim vom putea determina dezvoltarea noastră, personală şi în cadrul relaţiei cu Dumnezeu, canalizând toate energiile pentru acest scop. Nu este suficient să sperăm că vom deveni ceva. Nu ajunge nici doar efortul general, ci avem nevoie de o imagine, un model, un ideal pe care să îl urmărim.

Am vorbit în trecut despre modele. Noi oamenii, mai ales în tinereţea noastră, ne luăm modele, fie conştient fie nu, de la tot ce observăm în jur. Cei mai mulţi tineri se vor îndrepta către modelele oferite de TV, de internet sau de discotecă. Unii, mult mai puţini, vor fi destul de înţelepţi să urmărească exemplele unor oameni de cultură, de civism, de înaltă ţinută morală, profesori-dascăli-mentori, şi altele asemenea. În sfârşit, vor fi şi câţiva care-şi vor îndrepta privirile către exemplul suprem de conduită, de moralitate, de credinţă, de trăire, şi anume – Biblia.

Nu trebuie să ne mire că aceasta este cea mai de pe urmă opţiune, când de fapt ar trebui să fie prima, pentru că este nevoie de multe lucruri ca cineva să poată înţelege valoarea exemplelor biblice. Mai întâi, dacă nu există o cultură a citirii Bibliei, un exerciţiu al rugăciunii în familie, o trăire creştină consecventă din partea părinţilor sau în orice caz, a capului familiei, de unde ar putea tânărul să cunoască importanţa acestor lucruri? În al doilea rând, dacă la şcoală, în cercul de prieteni, în cadrul activităţilor de socializare nu este prezentă Biblia, cum am putea ajunge la aprecierea ei? Şi, în cele din urmă, dacă nu există un interes personal, o dorinţă interioară pentru aflarea acestor lucruri, cum s-ar putea cineva cufunda în principiile şi învăţăturile biblice?

Intrăm într-un teritoriu alunecos. Pavel, în repetate rânduri, exprimă opinia că Dumnezeu pune în inima omului dorinţa de apropiere de el. Dacă el nu o face, omul nu poate, de la sine, să o iniţieze. De aceea, Pavel spune că Dumnezeu ne-a găsit pe noi şi nu invers. Dar aceasta ne duce imediat la întrebarea dacă ne-a fost sau nu “scris” să fim găsiţi… Este oare justificată şi justificabilă predestinarea aceasta? E corect oare să presupunem că unora Dumnezeu le permite pocăinţa, iar altora le este refuzată?

Aş îndrăzni o ipoteză: dacă totul ar fi fost deja hotărât, unii oameni pentru mântuire iar alţii pentru osândire, atunci ar fi inutil efortul de a învăţa sau de a urma ce spune Cuvântul. Dacă destinul meu veşnic este deja hotărât, atunci nu mai are nici un fel de valoare sau motivare urmarea exemplelor de oameni credincioşi şi dedicaţi pe care ni-I descrie Biblia! Aş îndrăzni să spun chiar că Dumnezeu ne-a rânduit pe toţi pentru mântuire, doar că decizia multora dintre noi este să o respingă!

Aşadar, concluzia mea este aceasta: când vine vorba de modele, de exemple pentru viaţă, merită să ne uităm cu atenţie cum au trăit oamenii plăcuţi lui Dumnezeu. Merită efortul de-a trăi sfinţenia, pentru că aceasta ne aduce viaţa veşnică. Dacă tu, indiferent cum, ai ajuns la înţelegerea nevoii de Dumnezeu, urmează sfaturile Bibliei, pentru că tu alegi!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: