Mai mult decât biruitori

Text:

„Ştim că în toate lucrurile, Dumnezeu lucrează spre binele celor ce-L iubesc, al celor chemaţi după planul Său.[…] Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?[…] Dar, în toate acestea, noi suntem mai mult decât învingători prin Dumnezeu, care Şi-a arătat dragostea Lui pentru noi!” Romani 8: 28, 31, 37 – Traducere în Limba Română Modernă.

Ideea principală:

Lucrurile despre care vorbeşte Pavel aici sunt punctele noastre slabe, invidia, persecuţia, neacceptarea, sărăcia, pericolul… Contextul este clar şi se referă la situaţiile prin care credincioşii pot trece, pentru că viaţa – chiar a copiilor Domnului – nu este doar un şir de bucurii, de zile senine, de aplauze. Din contră, cel mai adesea ne trezim batjocoriţi, luaţi în zeflemea, marginalizaţi, consideraţi ciudaţi sau înguşti, fosile din vremurile când omul era doar un animal superstiţios… Paradoxal, Pavel ne explică totuşi un lucru, greu de înţeles cu mintea, însă perfect posibil prin credinţă: Biruinţa noastră este asigurată, chiar dacă ea nu vine din priceperea sau puterea sau eforturile noastre, ci vine de la Dumnezeu, care e de partea noastră. Nu avem adversari pe măsură! Nu pentru că noi suntem tari, ci pentru că orice armă ar folosi Diavolul, nu putem pierde decât lucrurile acestei lumi… Iar acestea nu trebuie să ne ţină legaţi oricum.

Ideea secundară:

Puterea noastră este de fapt dragostea pe care ne-o arată Dumnezeu. Armele noastre – armele Duhului. Roadele Duhului, cele ce fac de ruşine faptele firii. Încrederea şi speranţa în Domnul. Convingerea neclintită că El este la conducerea vieţii noastre! 

Concluzie:

Cum poate fi cineva mai mult decât biruitor? Eu cred că poţi fi biruitor – după ce te-ai străduit şi te-ai luptat tu, sau să obţii o biruinţă nu facilă, dar prin „metode” alternative (vezi mai sus: dragostea lui Dumnezeu) iar aceasta te face „mai mult decât”!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: