Riscuri realiste în viaţa de creştin

Există multe frământări pentru un creştin care este într-adevăr interesat de trăirea cu Cristos. Spun asta pentru că nu toţi cei declaraţi creştini sunt şi “practicanţi”, deşi acesta este un paradox, mai mult – un non-sens. Ori eşti creştin, ori nu, iar simpla declarare neînsoţită de dovezi concrete nu este decât o ipocrizie, un fals, o aparenţă.

Cu toţii ne găsim în situaţii în care ne putem întrebări. Nu înţelegem toate lucrurile, iar uneori nevoia de a pricepe, de a ne clarifica necunoscutele nu este doar justificată, ci este şi benefică. Biblia ne încurajează la studiu, la rugăciune, la meditaţie, pentru a obţine “înţelepciunea cerească” de la Domnul nostru. Iar odată obţinută, aceasta ne va fi ghid în orice împrejurare ne-am afla. De exemplu, această înţelepciune ne va arăta care sunt riscurile reale cu care ne confruntăm zilnic… Ce anume ne poate distruge relaţia cu Dumnezeu? Ce ne-o poate întări? Cum putem avea o mărturie curată înaintea Lui? Ce anume trebuie făcut, în fiecare zi, pentru a fi eficienţi ca evanghelişti, ca misionari?… Nu pot să vorbesc în dreptul nimănui, nici nu mă pot erija în “călăuzitor”. Nu îmi asum nici un merit, pot doar să împărtăşesc din experienţa mea de viaţă. Iar în privinţa riscurilor reale cu care mă confrunt eu, ca şi creştin, pot spune următoarele: cele mai multe sunt imaginare, iar pe cele reale adesea nu le realizez până când e prea târziu!

Poate cel mai mic risc este să nu ai tot ce ţi-ai dori, pentru că nu totul este după voia Domnului. Astfel, făcând voia Lui, de multe ori descoperim că ceea ce ne doream extrem de mult nu mai e chiar aşa important odată ce asculţi cu atenţie şoapta Duhului Sfânt.

Cel mai mare risc, după părerea mea, este să devii “căldicel”. E un risc realist, nu închipuit, şi constă tocmai în faptul că am auzit de atâtea ori Cuvântul şi ne-am imunizat la sensurile Lui, nu mai suntem capabili să observăm când am devenit dezinteresaţi, “leneşi şi neroditori”, până când am ajuns mult prea departe. Pericolul mare este să ajungem la stadiul de inimă împietrită, când nu mai vrem să revenim, nu ne mai interesează, ba chiar ne întrebăm cum am putut fi atât de naivi înainte… 

Un alt risc, la fel de mare dar într-o altă perspectivă, este să fim atât de convinşi de credinţa noastră, de adevărul nostru, încât toţi ceilalţi sunt “eretici, pierduţi, nebuni sau pur şi simplu păcătoşi”. Dacă devenim aşa, ne paşte pericolul fariseismului şi al  fundamentalismului religios. Totul poate deveni foarte uşor un refuz de-a te amesteca împreună cu “vameşii şi păcătoşii” dintr-o declarată dar falsă dorinţă de neîntinare.

În fine, trebuie să menţionez riscul alunecării pe panta propriului interes. Atât de mulţi, dar atât de mulţi creştini sinceri, dedicaţi, au ajuns să îşi schimbe radical focusul. Poate ajunşi în poziţii de conducere, poate devenind interesanţi în ochii unora şi a altora, sub influenţele prieteniilor greşite sau a posibilităţii unui câştig material, din “dragoste de lume“ sau putere, au devenit reci, lacomi, răi. Uneori mai păstrează slabe aparenţe, dar au inima goală şi pustie.

Urmăreşte-ţi direcţia şi învaţă să recunoşti care sunt riscurile pentru tine. Fă ceva până nu e prea târziu, astfel încât să minimizezi pericolul unei relaţii deficitare cu Tatăl!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: