Ce înseamnă evanghelizarea?

În perioada lunilor de iarnă mai ales, aproape toate bisericile neoprotestante (în ultima vreme am observat o preferinţă pentru termenul „evanghelice”) organizează programe speciale de evanghelizare, pe durata a câteva zile, de obicei o săptămână. Ne este cunoscut demersul, pentru că a devenit aproape o rutină, un eveniment aşteptat de întreaga biserică, un punct în programul anual în jurul căruia se fac planurile şi se evaluează perspectivele bisericii.

De altfel, există biserici mai ales în unele sate mai retrase, în care programele de evanghelizare sunt singurele evenimente notabile care se petrec, înafara înmormântărilor. Doar la evanghelizări mai ajung fraţii lucrători şi pe acele meleaguri rupte de restul lumii… Deci e uşor de înţeles de ce trebuie şi este şi util până la urmă să existe evanghelizările.

Însă nu aceasta este totul. De multe ori, bisericile se umplu la evanghelizări tot de fraţii şi surorile membri şi doar ocazional mai apar şi „prieteni”, iar dacă invitatul serii este cu adevărat un bun evanghelist şi Duhul Domnului vorbeşte prin el şi produce pocăinţa în inima ascultătorilor, s-ar putea, cu surprindere, să descopere că cei care ridică mâinile sunt de fapt tot membrii vechi ai bisericii – fără îndoială motivaţi şi stimulaţi de un mesaj bine ţintit, sinceri până la… pocăinţă!

Evanghelizarea a devenit şi prilej de vizitare între biserici. De obicei din sate vecine şi mai ales dacă au existat colaborări anterioare între acestea. Nu spun deloc că ar fi un lucru rău, pentru că în aceste vremuri în care în general se răcesc relaţiile, astfel de vizite sunt foarte binevenite şi adesea refac prietenii care de-a lungul anilor s-au mai pierdut. Este o bună ocazie când rudele se revăd între ele, se reunesc familiile, se deapănă amintiri din trecut, se reamintesc începuturile. Se strânge unitatea, se întăreşte „legătura păcii”.

Toate aceste lucruri sunt bune şi frumoase, nu este nimic rău cu nici unul dintre ele. Ar trebui însă schimbat ceva, şi anume denumirea şi scopul acestor întâlniri. Spunea un păstor că le-a cerut celor din biserica lui să nu vină deloc la serviciile speciale de evanghelizare, decât dacă aduc pe cineva nemântuit, aşa încât cel mult jumătate din participanţii la program să fie dintre membrii bisericii. Evanghelizarea se presupune că face exact acest lucru: îi aduce pe cei nemântuiţi la Domnul! Altfel, trebuie să schimbăm denumirea din „evanghelizare” în „seri de părtăşie” de exemplu. Dacă marea majoritate a celor care vin sunt deja creştini, atunci de fapt sunt doar „întâlniri ale credincioşilor” deci programe obişnuite de biserică. Pe de altă parte, dacă biserica locală îşi propune ca această săptămână în care se predică pocăinţa, în fiecare seară preţ de trei ore, să rezolve sarcina de evanghelizatori pe care credincioşii o au, din nou este în eroare. Această sarcină este una continuă, de fiecare zi, iar predicatorii cei mai puternici sunt în realitate faptele noastre, atitudinile, vorbele, în faţa oamenilor lângă care trăim. La fel, e nevoie să înţelegem că doar o săptămână pe an în care avem acţiunea „porţi deschise” nu ajunge, pe cei pe care dorim să îi vedem în biserică, împreună cu noi, trebuie să îi invităm mereu, mereu, aşa încât „evanghelizarea” noastră să fie puternică, consecventă, persistentă.

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: