Despre dorinţa lui Dumnezeu şi implicaţiile pentru noi

Revin azi cu un articol tot în legătură cu „ce doreşte Dumnezeu”. Sper că nu aţi uitat subiectul. Dar aş vrea să vă spun chiar mai multe de data aceasta, în sensul înţelegerii importanţei pe care aceasta o implică pentru fiecare dintre noi. Aşa cum spuneam, El îşi doreşte o relaţie apropiată, intimă cu fiecare dintre noi, dar nu este suficient să ştim acest lucru, mai trebuie să şi facem ceva.

Odată ce am înţeles însă acest aspect, înseamnă că am şi făcut un prim pas extrem de important. Noi, oamenii, am fost alcătuiţi ca un tot unitar, dar fiecare element pe care Dumnezeu l-a pus în noi, are importanţa lui. Avem o conştiinţă, la nivelul căreia Duhul Sfânt comunică cu noi şi care ne avertizează şi ne ghidează când vine vorba de ce e bine şi ce e rău; avem o minte, prin care ne putem organiza şi evalua comportamentul, atitudinea, activităţile, în aşa fel încât tot ce facem şi gândim are coerenţă şi coeziune; avem un trup, prin care putem interacţiona cu cei din jur, o “casă” a sufletului, un “templu al Duhului Sfânt”.  Fiecare din aceste elemente trebuie supuse voii divine.

În Epistola către Romani, Pavel ne îndeamnă să ne înnoim mintea, ca mijloc de luptă împotriva tendinţei generale a lumii de respingere a credinţei în Domnul. Nu putem avea o minte care să funcţioneze după principiile sfinţeniei, decât dacă aceasta este schimbată, înnoită, transformată în fiecare zi prin rugăciune, studiu, meditare. Interesant, înnoirea minţii este prezentată totuşi după ce Pavel vorbeşte despre “aducerea trupului” ca o jertfă înaintea lui Dumnezeu. Nu putem disocia nevoia de schimbare a gândirii de nevoia disciplinării trupului nostru. Nu putem trăi armonios credinţa noastră în Domnul în absenţa dorinţei şi disponibilităţii de a-i dedica şi trupul fizic acesteia. La fel, interesant, Pavel explică despre “slujba duhovnicească” reprezentată de închinarea trupurilor noastre lui Dumnezeu, iar schimbarea minţii e necesară tocmai pentru “deosebirea” voii lui Dumnezeu, care e “bună, plăcută şi desăvârşită”.

Iată, este esenţial ca voia lui Dumnezeu, dorinţa Lui de apropiere faţă de noi, să fie completată de aceeaşi dorinţă din partea noastră. Pentru că însăşi bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă, după cum citim tot în Romani, în capitolul doi, trebuie să răspundem acestui îndemn al conştiinţei – trebuie să ne apropiem de Dumnezeu! Nu putem lăsa pe altădată, nu putem amâna răspunsul de care El are nevoie! Voia Lui este să existe o relaţie din amândouă părţile.

Pentru că dorinţele Tatălui nostru sunt atât de clare, mai rămâne doar să înţelegem implicaţiile pentru noi. Dacă alegem să refuzăm mâna întinsă a Domnului, este alegerea noastră. El nu este acum Judecătorul, este Mântuitorul. Însă, dacă vom continua să respingem dragostea Lui, la un moment dat va fi prea târziu să ne răzgândim. Acum este vremea în care putem răspunde dragostei Lui, ne putem hotărî să Îl căutăm din toată inima şi să împlinim astfel ceea ce El însuşi doreşte pentru El şi pentru noi. Dacă rămâi indiferent la acest îndemn, cu tot regretul, Tatăl Ceresc nu poate schimba nimic, nu poate clădi sau reconstrui nimic în viaţa ta! Trebuie să fii înţelept şi să cântăreşti bine lucrurile, ţinând seama de dragostea şi darul nemeritat pe care Dumnezeu ţi le acordă!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: