Iniţiativele de care este nevoie, partea a doua

 Iniţiativa 4: „…întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii!”

Vorbim adesea despre lucruri mari, despre valori nobile şi principii creştine, despre dragoste şi credincioşie… Vorbim despre pilda pe care o avem de la Domnul nostru şi despre necesitatea de a-l copia în trăirea noastră, fiind astfel „adevăraţi următori” ai lui Isus Cristos, oameni care şi-au pus priorităţile în concordanţă cu Scriptura… Şi totuşi, se întâmplă să cădem examenul simplu al „trăirii în pace” cu cei din jurul nostru!

Astfel, este foarte posibilă şi chiar probabilă situaţia următoare: tocmai am ieşit de la biserică, unde s-a predicat extraordinar despre iertare, îngăduinţă şi dragoste, mă îndrept înspre parcare pentru a pleca către casă şi observ că cineva a parcat maşina exact în spatele maşinii mele! Nu am cum ieşi, sunt condamnat să aştept, sunt la cheremul respectivului şofer! Sunt atât de iritat, încât sar la volan şi încep să claxonez încontinuu, indiferent dacă deranjez pe cineva sau nu. Insist până va ieşi cineva de undeva! De fapt, vreau să deranjez, vreau să fac scandal, să ştie toată lumea despre nedreptatea care mi se face! „Vai, ce ţară de doi bani!”

Dacă eu aş fi mai tolerant, pe de altă parte nimeni nu şi-ar mai parca maşina aiurea, cu alte cuvinte dacă ne-ar preocupa buna-înţelegere cu semenii noştri, poate lumea asta ar fi mai bună, poate ţara nu ar mai fi de doi bani! Poate am înţelege mai uşor că doar în măsura în care ofer pot să şi primesc, însă chiar şi atunci când ofer şi nu primesc nimic îndemnul rămâne valabil! Asta ca să nu mai vorbim despre înţelesul primar – fii blând şi împăciuitor, în măsura în care depinde de tine! Iar adevărul e că depinde în cea mai mare măsură de tine! De fiecare dintre noi.

 

Iniţiativa 5: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos.”

Am mai discutat şi înainte despre faptul că Domnul Isus nu face o listă de lucruri care sunt păcat, sau o listă a celor permise. Ba mai mult, Pavel ne spune că lucrurile în sine nu sunt păcătoase, dar că întrebuinţarea, uzul pe care noi li-l dăm produce efecte bune, pozitive sau din contra, produce nefericire, amărăciune, păcat – despărţire de Dumnezeu. Încredinţarea fiecăruia are rolul de arbitru, iar conştiinţa ar trebui să ne fie antrenorul, consilierul.

Aşa că totul se reduce până la urmă la cât de mult mă las eu influenţat, schimbat, modelat de ceea ce este scris în Cartea Sfântă, în ce măsură îl las pe Duhul Sfânt să mă sfătuiască şi să îmi schimbe mintea după voia lui. Singura soluţie este eu să scad, Cristos să crească în mine; ceea ce Pavel spune prin aceasta este că dorinţele mele, soluţiile mele, perspectivele mele trebuie abandonate sau schimbate ca să fie în concordanţă cu dorinţele, soluţiile şi perspectiva lui Dumnezeu.

Atunci când vorbim despre alegerile noastre, trebuie să ţinem cont că avem voie orice! Uau! Dar exact cum noi explicăm copiilor noştri, Dumnezeu ne explică de ce nu e bine pentru noi să folosim această libertate supremă! Nu suntem capabili să gestionăm lucrurile cu o înţelepciune desăvârşită, aşa că mai bine ne păstrăm conduita în limite uneori rigide, dar până la urmă utile. Copiii noştri nu ar şti cum să administreze un sac cu bomboane! Nici zece kilograme de îngheţată! Totuşi, asta nu înseamnă că nu au voie să ia o bomboană azi, una mâine… Cam la fel trebuie privită înfrânarea pe care trebuie să ne-o impunem, chiar dacă avem libertatea deplină a lucrurilor.

Păzeşte-te de învăţăturile libertine! În principiu, acestea vorbesc foarte mult despre libertate, dar prea puţin despre barierele pe care e imperios necesar să le asociem. Acceptă libertatea în Cristos, dar înţelege că ai de purtat o cruce. Nu la gât, ci în gândire! Fii gata să faci ce e de folos!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: