Zile ale bunăvoinţei…

Sunt multe situaţii când avem oportunitatea de a ne ajuta semenii, fie printro vorbă de încurajare, fie prin sprijin material, fie pur şi simplu zâmbind şi învăţându-i şi pe alţii cum să zâmbească.

Asociaţia Smiles a organizat a treia ediţie a manifestării numite „Ziua Bunătăţii” – The Kindness Day, ce se doreşte a fi o mână întinsă înspre cei din jurul nostru, persoane în dificultate, dar care nu se află înscrişi în proiectele noastre obişnuite.

Astfel, pentru prima dată, anul acesta am dedicat „Ziua Bunătăţii” copiilor şi tinerilor cu handicap fizic şi/sau psihic, în mod deosebit celor de la Asociaţia Down şi Asociaţia SOS Autism, pentru care s-a prezentat o piesă de teatru la Teatrul Arcadia, apoi ne-am despărţit pe grupe, pentru ca la final să ne întâlnim din nou cu toţii la Mc Donalds…

Grupa mea a făcut o plimbare prin Băile Felix, după care am făcut jocuri, concursuri, am cântat şi ne-am veselit! Iar la sfârşit de tot, a venit şi ploaia!…

Iată câteva poze de la o zi cu adevărat memorabilă:

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: