Dinamica continuă a prezentului

Am evitat de-a lungul timpului să postez materiale care promovează alte dezbateri decât cele ce ţin de aspecte practice şi teoretice ale creştinismului aplicat. Cele mai multe practice, de altfel. Ei bine, pentru că toate lucrurile sunt întro dinamică continuă, probabil că a venit vremea să insistăm încă şi mai mult pe această dimensiune imediată a credinţei noastre – altfel putem uşor deveni nişte obezi spirituali, care au diplomă de master dar nici măcar o zi de experienţă.

La Asociaţia Smiles există de asemenea o dinamică foarte accentuată în privinţa proiectelor şi a felului în care sunt ele administrate. Suntem un organism mare, masiv chiar în unele prinvinţe, dar nu suferim deloc de „dinozaurism”, aşa că este o chestiune de timp până când ceva se schimbă pentru eficientizarea şi îmbunătăţirea activităţilor. În sensul acesta, inclusiv postările pe acest blog trebuie să sufere modificări.

Pentru că în ultimii ani am publicat peste optzeci de articole, cuprinse în aproximativ 100 de postări, care au atins multe chestiuni importante pentru tinerii creştini cât şi pentru alţi cititori interesaţi, suntem gata acum să mergem mai departe. Consider că acesta este un aport important pentru oricine este preocupat de creşterea spirituală, iar materialele cuprinse pot sluji încă multă vreme scopului pentru care au fost scrise: îndrumarea şi încurajarea tânărului creştin în umblarea lui cu Domnul !

A nu se înţelege că nu vom mai avea postări, sau că blogul nostru se va închide. Este doar o reorganizare a structurii de funcţionare, aşa încât modul în care am funcţionat până acum probabil va fi „updatat” la o versiune superioară.

În acelaşi timp, un alt blog se lansează !

Acesta este asociatiasmiles.wordpress.com.

Nu am avut până acum o prezenţă în blogosferă cu un material consistent de prezenatre a activităţii Asociaţiei Smiles. A venit vremea să schimbăm, să corectăm acest lucru. Considerăm că este dreptul şi opţiunea oricărei persoane interesate să afle în detaliu cine, ce şi cum este Smiles. De asemenea, proiectele, munca şi dedicarea colegilor din Smiles, întâmplările de viaţă, dramele şi succesele beneficiarilor serviciilor noastre, căderile şi reuşitele noastre comune, toate acestea merită să fie cunoscute de cât mai mulţi oameni. De ce să nu îi lăsăm pe cei interesaţi să devină parte a ce înseamnă să dăruieşti zâmbete în fiecare zi !?

Cu aceste gânduri în minte, vă invit să continuaţi să verificaţi măcar din când în când blogul nostru, al tinerilor de la Gepiu, şi în acelaşi timp să începeţi accesarea zilnică (de ce nu?) a noului blog asociatiasmiles.wordpress.com pentru afla detalii despre întreaga noastră activitate.

Fiţi binecuvântaţi, rămâneţi aproape de Domnul, căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi urmăriţi să aveţi şi să răspândiţi printre oameni dragostea şi compasiunea Lui! Rămâneţi aproape!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: