Grija faţă de semeni

Citim în multe locuri în Biblie despre faptul că trebuie să avem grijă de fraţii noştri, de oameni în general, iar în măsura în care e posibil, să intervenim pentru a le vorbi despre Cristos, despre mântuire, despre viaţa veşnică.

Pe de altă parte, Dumnezeu ne dă numeroase ocazii pentru a împleti teoria cu practica. Se întâmplă uneori ca ele să treacă neobservate, însă odată ce hotărâm să nu mai fim doar nişte „cunoscători” ci şi „executanţi”, vom vedea cât de adesea putem face o mulţime de fapte bune! Tot ce este nevoie: să decidem că vrem să facem ceva!

Când evreii au ieşit din Egipt, Dumnezeu le-a dictat condiţiile în care ei vor fi conduşi prin pustie, vor birui în luptele cu inamicii şi vor întemeia o ţară a lor, un popor, o naţiune. Dumnezeu le-a trasat un cadru, un perimetru în care ei trebuiau să funcţioneze, iar una dintre prevederile esenţiale era ca orice străin (din alte popoare sau ţinuturi) să fie tratat bine şi să nu fie persecutat, orice sărac să aibă ocazia să îşi strângă măcar necesarul pentru supravieţuire, orice bolnav să fie adus înaintea preotului pentru rugăciune. Cu alte cuvinte, chiar şi cei care nu au sprijinul familiei, a banilor sau măcar a sănătăţii, să aibă o şansă la o viaţă decentă.

Principiul acesta face parte dealtfel chiar din trăsăturile nealienate, primare, ale fiinţei umane. E în adâncul nostru sădită mila şi compasiunea pentru aceia care nu se descurcă singuri. Totuţi, de prea multe ori societatea umană modernă împinge acest aspect la periferie, îl neagă şi îl ignoră până când ajungem să ne întrebăm cum sunt posibile grozăvii de neimaginat, în mijlocul oraşelor, în mijlocul mulţimii.

Ei bine, grija faţă de semeni îmbracă forma unei porunci, a unui ordin. Domnul Isus ne ordonă (iar dacă e „domn” înseamnă că e „şef”, „conducător”, „autoritate”) să nu uităm de facerea de bine, de cel mai puţin „norocos”, de sărac, de cel apăsat de boală, de bătrân, de văduvă, de orfan. Apostolii ne îndeamnă la fel, Iacov ne explică întocmai care este religiunea adevărată. Luăm aminte?

S-au petrecut mai multe lucruri în ultima vreme, despre unele aflaţi pe blogul Asociaţiei Smiles, altele se petrec la nivel personal, dar parcă tot mai insistent (mi) se reaminteşte cât de importantă este orice acţiune, de amploare sau nu, care să aducă un mai bine în viaţa cuiva, să dea de gândit, să determine schimbări, să propage bunăvoinţa!

Fii şi tu parte, pe cât posibil, din această campanie continuă! La vremea potrivită, vom secera rezultatele, „dacă nu vom cădea de oboseală!”

Fiţi binecuvântaţi!

Reclame

Despre tinerigepiu
Coordonator proiect

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: